HTC Desire review

Deja producatorul taiwanez HTC ne-a obisnuit cu terminale de un nivel ridicat. Dar odata cu lansarea la inceputul anului 2010 a celor doua telefoane HTC Desire si HTC Legend bazate pe platforma Android a celor de la Google, lumea pasionatilor si a potentialilor cumparatori a inceput sa se intrebe daca acesta nu e cumva inceputul unei suprematii Google si pe piata telefoanelor mobile. Iar HTC Desire este aproape o clona a terminalului Nexus One, special realizat pentru cei de la Google.

HTC Desire, prezentare

Daca HTC Legend are un design inedit si futurist, fiind realizat dintr-un singur bloc de aluminiu, fara indoiala ca primul lucru observat la modelul HTC Desire este marimea impresionanta a ecranului 3,7 inch (aproximativ 9,4 centimetri). Iar afisajul este de tip OLED (Organic LED) cu o uimitoare claritate a culorilor.  Specificatiile acestui model sunt remarcabile: procesor Snapdragon de 1GHz, 576 MB RAM,  ecran cu rezolutia 480 x 800 pixeli, modul A-GPS, HSDPA 7.2 Mbps, HSUPA 2 Mbps, Wi-Fi 802.11, camera de 5MP, sunt doar cateva din specificatiile hardware absolut impresionante. Iar functionarea cu ultima versiune de sistem de operare Android v2.1  (Eclair) face ca la prima vedere acest smart-phone sa ia o serioasa optiune pentru titlul de cel mai bun telefon al anului.

HTC Desire in exterior

Desi ecranul este mare, telefonul in sine arata foarte elegant, marginea carcasei din jurul ecranului fiind de cativa milimetri. In partea de jos sunt 4 butoane metalice, cu functii de navigare si cautare, precum si un util trackpad, care inlocuieste bila de navigare existenta pe unele modele de smartphone-uri, de fapt un senzor optic care inregistreaza miscarea degetelor peste acesta.  Carcasa este din material cauciucat, destul de aderent, iar telefonul este chiar subtire, cu o grosime de 11 mm si o greutate de 133 g, facand din HTC Desire un telefon usor de purtat intr-un buzunar de sacou. Telefonul este usor curbat in partea de jos, acest lucru contribuind la o priza mai buna in mana si la apasarea mai lejera a butoanelor.

Pe langa cele 4 butoane standard pentru telefoanele Android (Home, Menu, Back, Search), trackpad-ul optic poate fi folosit ca buton, apasarea lui avand functie de Enter. In lateral, langa priza de casti de 3,5 mm se afla butoanele Up-Down. De remarcat si portul micro-USB, care este conform cu o viitoare reglementare a UE care cere existenta unui port unic ce poate fi folosit pentru alimentare, unic pentru orice model de telefon nou fabricat. HTC Desire este livrat impreuna cu cablul de date, castile cu microfon si un adaptor al cablului USB folosit pentru incarcarea la priza. Fara CD de instalare, dar  programul pentru sincronizare poate fi usor descarcat de pe site-ul HTC: http://www.htc.com/europe/support.aspx.

Functionalitate

Daca telefonul este are un design frumos, iar componentele hardware sunt poate cele mai generoase dintre toate telefoanele de la ora actuala, sistemului de operare ii revine meritul de a prezenta un meniu bogat si util, dar mai ales o interfata cu utilizatorul usoara si distractiva. De remarcat functia „pinch to zoom” care permite utilizatorului folosirea a doar doua degete care prin departarea unul de celalat maresc fonturile sau imaginile.

Utila se dovedeste posibilitatea de a selecta diferitele aplicatii deschise la un moment dat, prin alegerea unuia din cele 7 ecrane diferite, echivalentul functiei „Alt-Tab” pe un PC. Puterea de procesare uimitoare pentru un telefon datorata procesorului de 1 GHz este simtita la rularea in background fara nici o problema a mai multor aplicatii consumatoare de resurse, pe care HTC Desire le rezolva prompt, fara intarzieri. Si mai ales, telefonul pare sa nu aiba niciodata nevoie de restart, lucru raportat la destul de multe smart-phones.

Ca setare standard, pe ecran apare ceasul digital precum si informatia despre vreme pentru locatia curenta, locatie ce este preluata nu din chip-ul GPS ci din antenele GSM. Posibilitatile de configurare si personalizare a ecranului sunt numeroase iar rezultatele sunt chiar spectaculoase. Poate cea mai atragatoare functie este „Live Wallpapers” care permite modificarea afisarii sub efectul mai multor stimuli: degetul utilizatorului, momentul zilei sau muzica. Impactul vizual al ecranului activ, pe care degetele lasa urme intr-un luciu de apa, sau stergatoarele ce curata ecranul atunci cand informatia despre vreme arata ploaie, norii care apar pe ecran, sau frunzele care cad arata ca HTC Desire duce tehnica vizuala catre un nou nivel. Iar tehnologia O-LED a ecranului permite afisarea unor culori clare si saturate, cu un contrast puternic.

Functia de baza: apelul telefonic

HTC permite asocierea multor informatii cu un simplu numar de telefon: contul de mail, FaceBook, Flickr, etc.  Iar functia de Search este intuitiva si permite cautarea dupa orice caractere pentru a ajunge la contactul dorit. Sunetul in casca este clar, la fel si cel din difuzor sau setul de casti. Desi HTC Desire nu are functie de anulare a zgomotului de fond, testele au aratat ca telefonul se descurca foarte bine in a prelua cat mai curat doar vocea vorbitorului.  Pentru scrierea SMS-urilor, touch-screen-ul HTC necesita un oarecare timp de acomodare, mai ales daca sunteti obisnuit cu tastaturile simple sau QWERTY. O intrebare ar fi de ce producatorul nu a dotat acest terminal si cu un simplu „stilou” care ar face scrierea textelor mai usoara pentru unii utilizatori.  Totusi, datorita ecranului mare, tastarea este usoara, iar telefonul „invata” un cuvant folosit o data, sugerandu-l apoi predictiv la o scriere ulterioara.

Internet si messaging

Utilizatorii retelelor de socializare au un motiv de bucurie. Pe langa contul de Gmail care are setarile deja configurate fiind nevoie doar de numele de utilizator, HTC Desire inglobeaza conturile de Facebook, Twitter si Flickr. Iar navigarea pe internet este o reala placere. Telefonul are accelerometru, sesizand rotirea telefonului in plan orizontal pentru a schimba afisajul din „Portrait” in „Landscape”. Programul de navigare pe internet are deja instalat Flash Player, filmele de pe Youtube se deschid intr-un player propriu, iar utila este si functia „pinch to zoom”, cu doua degete marind sau micsorand pagina deschisa pentru o mai buna vizualizare.

Camera foto

Fara indoiala camera HTC Desire e printre cele mai bune pentru camerele de telefon. Daca in 2009 producatorii s-au inscris intr-o cursa a megapixelilor (de cele mai multe ori nu e deloc nevoie de o poza de 8 MP preluata cu telefonul), HTC Desire prezinta o camera de „doar” 5MP, dar care poate rivaliza cu fotografiile obtinute cu destule camere foto de buzunar.  Se poate reprosa lipsa unui buton specific pentru camera amplasat pe lateralul telefonului, totusi HTC Desire permite doua variante de a face fotografia: fie prin apasarea track-ball-ului, fie prin atingerea cu degetul pe ecran aproximaiv o secunda. Telefonul va focaliza exact pe zona indicata cu degetul pe ecran. Iar faptul ca recunoaste fetele oamenilor din fotografie este un lucru util si de laudat.

Fotografiile obtinute in conditii decente de lumina sunt clare si saturate, iar pentru o lumina mai slaba sau pentru obtinerea unor efecte, meniul ofera posibilitati de reglare a contrastului, iluminarii, ISO, etc.  Camera este dotata cu un flash pe baza de LED, care lumineaza foarte bine imaginile preluate in intuneric, pe aproximativ 2-3 metri. Filmele realizate cu HTC Desire au o calitate ridicata si pot fi realizate in diferite formate, cu diferite codecuri. Rata maxima este de 30 de cadre pe secunda. Mai jos e un exemplu cu o  fotografie neprelucrata.

Functia GPS

Modelul HTC Desire are integrata functionalitatea A-GPS (Assisted GPS). Pe scurt, aceasta inseamna ca pentru localizarea pe harta, telefonul nu foloseste neaparat minimum 3 sateliti pentru a triangula pozitia, ci se poate folosi si de statiile radio (antenele GSM) de la care poate prelua pozitia GPS exacta. Asadar, spre deosebire de dispozitivele GPS dedicate sau de telefoanele cu functie GPS, HTC Desire arata locatia GPS chiar daca nu are posibilitatea de comunicare cu satelitii cum se intampla din interiorul cladirilor, sau in orasele cu blocuri mari, etc. Aceasta se traduce si printr-un timp mult mai rapid de localizare initiala, telefonul ne-asteptand conectarea la 3 sateliti, lucru care ar fi putut dura si cateva minute. Aplicatia Google Maps este instalata din fabricatie.

Bateria

Daca la majoritatea smartphone-urilor, timpii de standby nu sunt deloc mari, mare parte din utilizatori incarcandu-si acumulatorul aproape zilnic, HTC Desire, cu un acumulator Li-Ion de 1400 mAh poate rezista cam 3 zile, dar la o utilizare redusa. Totusi, la folosirea mai indelungata a conectivitatii WiFi sau GPS, la actualizarea continua a contului de mail sau Facebook, deci cu multe sarcini care ruleaza in background, si telefonul HTC trebuie incarcat aproape in fiecare zi.

Concluzie dupa review

Plusuri: Memoria RAM si procesorul de exceptie, interfata cu utilizatorul, ecranul mare, accelerometrul, modulul A-GPS, camera foto, conectivitatea cu retelele de socializare, viteza de download 3G de pana la 7,2 Mbps, designul, sistemul de operare Android.

Minusuri: sunt intr-adevar putine lucruri care pot fi reprosate, sau care ar putea fi imbunatatite. Acestea ar putea fi: durata de viata a bateriei daca sunt multe sarcini in background iar aplicatiile sunt setate sa isi faca update foarte des, sunetul din difuzor la redarea melodiilor cu volum maxim este un pic prea „ascutit”, piata de aplicatii specifice pentru Android inca nu e foarte bine dezvoltata, ca pentru IPhone spre exemplu.

Pe scurt, HTC Desire este un telefon de ultima generatie, are componente de exceptie, arata frumos, se comporta ireprosabil si are toate caracteristicile utile unui smartphone adevarat. In Romania, HTC Desire este comercializat in reteaua magazinelor Vodafone.

HTC Desire – specificatii tehnice:

Dimensiuni: 119 x 60 x 11,9 mm
Greutate: 135 grame
Afisaj: Ecran tactil OLED 3,7 inch, 480 X 800 WVGA
Sistem de operare: Android 2.1 (Éclair) cu HTC Sense
Procesor: Snapdragon, 1GHz
Memorie: 512 MB RAM, 512 MB ROM, card micro SD 4GB inclus, suporta maximum 32 GB
Retea: GSM: 850/900/1800/1900 MHz
HSPA/WCDMA: 900/2100 MHz
Camera foto: 5 MP, functie de detectare a fetei, autofocus si flash cu LED, Geotagging
Conectivitate micro USB 2.0, mufa audio stereo 3.5 mm
Internet: 3G: max 7,2 Mbps download, max 2 Mbps upload
GPRS: 114 kbps
EDGE: 560 kbps
WiFi: IEEE 802.11
Senzori: Busola digitala, accelerometru, senzor de proximitate, senzor pentru lumina ambientala
Retele sociale: Integrare Facebook, Flickr, Twitter, Youtube
GPS Modul Assisted GPS cu antena interna, integrare Google maps
Anunțuri
Publicat în Review telefoane mobile | Etichetat , , , , , , , , | 1 comentariu

Nokia E71

Care este secretul succesului smartphone-ului Nokia E71? Nu este printre cele mai noi terminale existente pe piata, totusi exercita o mare putere de atractie pentru cumparatorii tip business, care au nevoie de un telefon elegant,  de incredere si cu numeroase functii utile: internet de mare viteza, GPS, WiFi, camera de 3MP, pachetul Office, radio. Ca atare inca si-a pastrat un pret destul de ridicat fiind un telefon foarte popular printre manageri.

Seria E de la Nokia a fost orientata spre clasa business. Pachetul contine, pe langa incarcator, cablu de date si set de casti cu microfon, o utila husa de piele si o curelusa ce se prinde la baza telefonului, facand mai usoara manipularea acestui terminal care are o carcasa metalica, putin alunecoasa. Desi delicat la prima vedere, telefonul este chiar robust si bine „inchegat”, nici chiar dupa utilizarea excesiva timp de aproape 2 ani nu prezinta nici o urma de lovitura sau zgarieturi, zone sau taste uzate.

Desinul este atragator si elegant, grosimea este de 10mm fiind unul dintre cele mai subtiri telefoane Nokia, cu ecranul TFT avand rezolutia 320 x 240 pixeli ce poate afisa 16 milioane de culori, afisajul fiind usor lizibil. Tastatura QWERTY e luminata de LED-uri care se aprind doar cand un senzor aflat pe fata telefonului sesizeaza un nivel scazut de lumina ambientala. Tastele sunt bine separate intre ele, fiind usor bombate, lucru ce inlesneste tastarea rapida a mesajelor SMS, email, sau messenger.  La apasare, tastele ofera o senzatie rigida, spre deosebire de multe alte telefoane cu taste prea moi. Atat femeile care tasteaza cu unghiile cat si barbatii cu degete mai mari pot tasta usor si rapid.

Telefonul are doua camere foto; camera principala are 3.2 MP si unitate de flash incorporat. Pozele sunt destul de clare, meniul permitand cateva setari (ex: mod nocturn, portret, macro) pentru obtinerea unor fotografii clare in orice conditie. Totusi, la lumina slaba, chiar cu declansarea flash-ului, imaginile pot avea zgomot („purici”). Un mic sfat: pentru focalizarea precisa, tineti apasata tasta T. Chenarul de folcalizare devine verde, moment in care puteti face fotografia.

Cateva exemple de fotografii neprelucrate se pot vedea aici.

Pe lateral, telefonul are slotul de card microSD, priza microUSB v2.0, portul InfraRosu, butoanele de volum si mufa pentru casti. Functia de hands-free incorporat este utila, sunetul difuzorului fiind clar si puternic. Pentru functia de baza, Nokia E71 reda sunetul convorbirii intr-un mod curat, clar. Durata de standby, desi anuntata la maxim 410 ore, in conditii normale de utilizare este de maxim o saptamana. La folosirea extinsa a functiilor GPS sau conectarea continua la internet (fie prin wireless sau direct la reteaua GSM), durata de standby scade pana la aproximativ 3 zile, lucru putin semnificativ data fiind viteza de incarcare a acumulatorului, in putin peste o ora fiind din nou gata de lucru.

Comparativ cu alte smartphone-uri, alocarea memoriei de lucru functioneaza foarte bine. Telefonul nu se blocheaza, inca nu am reusit sa „umplu” toata memoria RAM si sa obtin mesajul cunoscut pe Nokia E61i de exemplu, de a inchide niste aplicatii pentru a elibera memorie. Procesorul are frecventa de 369 MHz, iar memoria este 128 MB SDRAM.

Programul Nokia Maps pe care il are instalat din fabrica nu este suficient pentru navigarea GPS. Insa cu aplicatii „after market”, de exemplu Garmin mobile (GMobileXT)  telefonul devine un veritabil sistem GPS, cu indicarea vocala a directiei de deplasare.

In concluzie: daca doriti un telefon elegant, cu o multitudine de functii, orientat spre clasa de utilizatori business, robust si verificat in ultimii doi ani, dar nu preferati un smart-phone cu touch screen la un pret relativ mai mare,  Nokia E71 ramane in continuare poate cea mai buna alegere.

Publicat în Review telefoane mobile | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu